prima pagina › 2003 › 1 Iunie 2003
1 Iunie 2003
În Suceava, manifestările derulate duminică pe esplanada Casei Culturii au adunat, încă de dimineată, circa 5000 de persoane de toate vârstele "dar conduse cu grijă de mână de... cei mici". Aici, organizatorii au tinut să se întreacă pe sine, oferind "reprezentantilor viitorului" mai bine de 5 ore de bucurie si zâmbete. Concursurile s-au tinut lant, dar "meniul" a fost mai bogat, asa că, pe lângă cele de karaoke, role si desene pe asfalt, s-au adăugat competitiile de cros, poezie si carting. Organizatorii nu s-au zgârcit în a oferi cadouri si premii, al căror număr a depăsit totalul de 500. Tombola organizată la Suceava a prilejuit acordarea a 8 premii deosebite si a tinut audienta cu sufletul la gură până în ultimul moment.
Prezent la manifestările organizate în centrul Sucevei, dl Marian Ionescu, primarul municipiului, a fost invitat să facă extragerea pentru unul dintre premiile tombolei. Pentru a-l identifica însă pe câstigător, domnia sa a fost nevoit să scoată din urnă nu mai putin de 8 bilete, cel cu seria 5027 fiind "învingător". Cu acest prilej, dl primar a declarat: "Mă simt onorat să fiu prezent aici când în jurul meu se află atâta tinerete. Institutia la conducerea căreia mă aflu este si va fi mereu alături de tineri, pe care trebuie să-i sustinem cu toate eforturile".
Reusita spectacolului a fost demonstrată si de faptul că, în ciuda ploii care s-a abătut la un moment dat peste oras, cei prezenti au refuzat să o bage în seamă, alăturându-se interpretilor de pe scenă, cântând si dansând cu ei. Si nu au fost putini cei ce au evoluat, fiind vorba de programe artistice sustinute de interpreti de la Palatul Copiilor, de recitaluri oferite de grupurile Help, Intensiv, Agresione, Alina Băbeanu, Onix, Grupul de dans modern "Cameleon", Clubul Fly Dance, demonstratii de arte martiale sustinute de Clubul Hepai si muzică populară oferită de copii din cadrul Ansamblului Artistic "Flori de Sânziene" Zaharesti. Actiunea, derulată de Fundatia ANA si Asociatia Juventus, se înscrie în cadrul proiectului "Împreună pentru Suceava" lansat pe parcursul lunii aprilie si care mai cuprinde o serie întreagă de manifestări dedicate tinerilor din municipiul Suceava si din judet.
![]()
Anul 2009
› Saptamana Europeana a Tineretului edit...
› Centru de zi pentru persoanele cu hand...
› Campania de ajutorare Sprijin pentru s...
› "ÎNFIINŢAREA DE ATELIERE PROTEJAT...
› "SI TU POTI FI ALATURI DE NOI"...
› Festivalul de teatru pentru tineret si...
› Vara asta vine odata cu Ziua Copilului...
› De 2 ori mai tanar de 2 mai - Ziua Tin...
› Oportunitati pentru reintegrare...
› O raza de speranta pentru Oana si Ervi...
Anul 2008
› Oferta de petrecere a timpului liber p...
› Bobocii "numarati"ť cu bucurie intr-o...
› Concursuri cu premii si sute de cadour...
› "Interculturalitate gastronomică"...
› Festivalul de Teatru "Bucovina" ş...
› Tot ce are mai frumos sufletul ucraine...
› Manual de prietenie, tradus în ruse...
› Cupa Interetnică, a V-a ediţ...
› De Dragobete, iubim româneşte...
› Fundaţia ANA lansează o "pro...
› La Cupa “Crai nou" atletismul sucevean...
Anul 2007
› Daruri pentru copiii nevoiaşi, of...
› Hara a cântat la Topurile "Monitorul 2...
› 5000 de cadouri împărţite în...
› Moş Crăciun, la deschiderea ...
› A IV-a ediţie a Top Continental...
› "Noaptea cea mai lungă" cu forma&...
› Cele mai importante matrice ale Bucovi...
› Unitatea în diversitate – caracteristi...
› Două actriţe şi o sută de posibili act...
› Saptamana Europeana a Tineretului 2007...
› Festivalul de Film scurt si Fotografie...
› Fundaţia de Caritate şi Într...
› Ro-mania şi D’Or au făcut B...
› Aproape 1.000 de copiii, prezenţi...
› Spectacol şi sute de cadouri pent...
› Peste 50 de copii au primit daruri din...
› Spectacol incendiar de Ziua Europei...
› "Copiii lui Paţaichin“ – surpriza...
› Prima ediţie a Festivalului de Te...
› Biliard între Poliţie şi Pre...
› De Dragobete, să iubim române#...
Anul 2006
› Elevii suceveni luptă pentru Euro...
› Suceava – model de convieţuire in...
› Kin-ball, sportul care a făcut fu...
› "Suceviţa 400 sub sceptrul Movile...
› Sute de copii suceveni şi-au serb...
› Fundaţia de Caritate şi Într...
› La Suceviţa Din nou sub semnul M...
› În perioada 30 octombrie-5 noiembrie, ...
› Fotbal şi baschet la Săpt...
› Pentru prima dată, Glasul de toa...
› Diplome acordate de Fundatia Ana pe 20...
› 5.000 de cadouri vor fi împrţite ...
› Vineri a fost inaugurat orăş...
› Peste 2.500 de cadouri împărţ...
Anul 2005
› Vara asta vine odata cu ziua copilu...
› Ada Milea, de meserie bezmetician...
› Mii de suceveni au primit cadou de ...
› Spectacolul de caritate "Campionii ...
› Gabriel Bucevschi a strîns banii ne...
› O seară în marea familie bucov...
› Municipiul Suceava, capitala sportu...
› Interviu cu Nelu Todireanu, presedi...
› Tinerii suceveni şi ucraineni ...
› Prima ediţie a Tîrgului Comuni...
› În perioada 3-4 septembrie,"Tîrgul ...
› Zilele Sucevei au debutat ieri în p...
› Tinerii români şi ucraineni în...
› Expoziţie de caricatură a...
› Sute de copii au cîntat şi au ...
› “Cei mai cei" la prima ediţie ...
Anul 2004
› Peste 1,2 miliarde de lei donate fa...
› Bucovina spatiu intercultural...
› Trei organizatii de tineret din Suc...
› Weekend încărcat cu competi...
› De “Sfîntul Nicolae", La Caminul de...
› De “Sfîntul Nicolae", la Caminul de...
› Mos Nicolae a venit la copiii inter...
› Mos Craciun a oferit cadouri copiil...
› Sute de copii au cîntat şi au...
Anul 2003
› Mos Craciun a venit în toate cele tr...
› Mosul a bucurat si copiii din satul ...