Departamente
prima pagina › 2006 › Fundaţia de Caritate şi Întrajutorare „Ana” se preocupă intens de cazul Alexandrei Vlad
Fundaţia de Caritate şi ntrajutorare âAnaâ se preocupă intens de cazul Alexandrei Vlad
O privesc de aproape şi de departe! Mă uimeşte! Ochii ei luminoşi, dar puţin descurajaţi....te uiţi şi te uimeşte.
Are 13 ani şi lumea o cunoaşte pe Alexandra Vlad din Prundu Brgăului ca pe un copil cuminte, educat, un copil care este premiat, dar care trebuie să se lupte cu boala ce nu o lasă să se ţină pe picioare.
Am privit la cea care i-a dat viaţă, mama ei, şi am ntrebat-o din priviri: âce s-a ntmplat?â
Cu o uşoară melancolie n glas mi povesteşte cum âpe fetiţa ei de la 9 ani şi jumătate ncepeau să o doară minile şi la un moment dat mergea doar pe vrfuri şi nu mai avea echilibru, iar dacă stătea mult jos nu se mai putea ridica dect prin căţărare. Venea acasă şi mi spunea: <
Trage puţin aer n piept, pentru ca mai apoi să ofteze.
Şi continuă, totuşi, să vorbescă cu mndrie despre fetiţa ei: âam fost la Cluj, la Trgu Mureş, ntr-un final ajungnd la Bucureşti. Au diagnosticat-o ca avnd distrofie, dar nici unul dintre medici nu ştia ce fel de distrofie, nsă totuşi, doctorul Brunei a concluzionat ca fiind distrofie musculară.â
Şi....s-a privit cu atenţie asupra cazului ei. Tot atunci a apărut şi o speranţă care şi astăzi plpie n sufletul copilei şi mai mult a mamei: Fundaţia de Caritate şi ntrajutorare âAnaâ Suceava, prin vicepreşedinta filialei Baia-Mare şi coordonatoarea punctului de lucru Bistriţa, Hermina Băbaş, care a nceput să se preocupe de cazul Alexandrei Vlad. n acest context, doctorul Brunei a găsit o soluţie- operaţia cu laser. Iar luna noiembrie a anului 2006 a fost pentru Alexandra punctul care urma să-i schimbe viaţa.
O privesc de aproape.
Părul puţin ciufulit de culoare şaten, iar ochii de un căprui nchis mi dezvăluie că are totuşi o prietenă âcea mai bună, Elena, mai mare dect mineâ. i place să se joace pe calculator, să asculte muzică, să citescă, dar mai ales să studieze engleza.
Şi o privesc de departe...şi mai departe o văd pe mama ei, de data aceasta avnd o privire gravă nsă menţionndu-se ncrezătoare. âMi-au spus că i-au gasit o pată neagră la bazin şi din cauza aceasta nu poate merge. Totuşi am făcut cum am putut şi am dus-o la operaţie, operaţie la care am fost de asemenea sprijinită de Fundaţia de Caritate şi ntrajutorare âAnaâ care este ca o familie pentru mine şi fetiţele mele, pentru că tatăl ei, care a plecat n Italia, nu a contribuit cu nimic. Zicea că şi el trebuie să trăiască, că o duce greu acolo, dar copilul lui?! Nu trebuie să mănnce sau să trăiască mai uşor? n fine. Am reuşit să adun banii şi am acceptat să facem operaţia. Totul a costat n jur de 50 milioane de leiâ.
Au trăit emoţiile, nsă ce nu face o mamă pentru copilul ei?...
Acum trebuie să urmeze un program de recuperare (la Vlcele, la Techirghiol). Merge din 2 n 2 săptămni la Bucureşti pentru a face gimnastică. Are nevoie de un corset, proteză, ghete (care se pare că le va avea prin sprijinul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate). Acum, aşteptarea din urmă e mai grea dect cea dinti. Cuvntul ârecuperareâ pare a fi...ceva.
ndrăznesc să o privesc o dată, iar ea...mi zmbeşte!
Impresionant cum un copil e nevoit la vrsta de 13 ani să privească totul cu mai mare maturitate dect cei de vrsta ei. Dar se luptă, şi chiar dacă poate acum nu şi ridică minile mai sus de cot şi pare a fi ceva pierdut, cheile ârăzboiuluiâ şi secretul recuperării stau n ambiţia ei şi n măiestria specialiştilor.
