prima pagina › 2007 › Spectacol incendiar de Ziua Europei
Spectacol incendiar de Ziua Europei
Mii de suceveni de toate vârstele au înfruntat, ieri, frigul şi ploaia pentru a lua parte la spectacolul organizat, cu prilejul zilei de 9 Mai, de Primăria şi Consiliul Local Suceava în colaborare cu Asociaţia "Juventus" şi Fundaţia "Ana", Clubul Interetnic, Centrul de Tineret, precum şi Asociaţia Tinerilor Studenţi. Spectacolul a început la ora 13.00, organizatorii reflectând încă odată faptul că Bucovina este un spaţiu multicultural. Modelul nostru de convieţuire, reflectat prin unitatea în diversitate, a fost prezent pe tot parcursul manifestărilor organizate. Pe scena amplasată în centrul oraşului au urcat atât artişti suceveni, cât şi invitaţii speciali, precum Ansamblul Ba-lada, condus de maestrul George Sîrbu, urmaţi de ambasadorii culturali ai etniilor polonă şi ucraineană, ansamblurile Solonczanka şi Kolomeika, în frunte cu deputatul Ghervazen Longher şi, respectiv, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România Ţinutul Bucovina, profesorul Ioan Bodnar. Nu au lipsit nici membrii Ansamblului artistic "Ciprin Porumbescu". Formaţia Atac de Cord din Cernauţi-Ucraina a adus mesajul ei artistic de salut către oraşul Suceava, cu care Cernăuţiul este înfrăţit, participând la sărbătoarea noastră. Prestaţia membrilor trupei "Atac de cord" a fost foarte apreciată, mai ales de junii suceveni. Nici Comunitatea Italienilor n-a fost mai prejos, Rafael cântând imnul Împreună în Europa Unită". Controversatul artist cu plete blonde a smuls valuri de aplauze, mai ales din partea tinerelor domnişoare.
"La mulţi ani pentru Mihai de la Akcent"
La ora 20 pe scenă au urcat membrii trupei "Akcent". Timp de mai bine de 40 de minute "Akcenţii" au inter-pretat piese în limba română şi în limba engleză. Publicul, în mijlocul căruia s-a aflat şi primarul Ion Lungu, deşi as-cuns sub sute de umbrele, a cântat împreună cu trupa prefe-rată. Totuşi, surprizele au fost de ambele părţi. Mihai, membru al trupei "Akcent" şi-a sărbătorit ieri ziua de naş-tere. Publicul sucevean nu a fost nepăsător şi, la îndemnul preşedintelui Asocieţiei "Ju-ventus", Cornel Grosar, i-a cân-tat artistului "La mulţi ani". Tâ-nărul sărbătorit ne-a mărturisit că nu se aştepta la o asemenea surpriză din partea publicului, cum nu se aştepta ca publicul să fie atât de numeros, având în vedere vremea capricioasă.
"Să vă arăt ce trebuie să facem noi, fetele: să-i înnebunim pe băieţi"
De-a dreptul incendiară a fost prestaţia artistei Nicoleta Luciu, despre care gurile rele spun că ar fi invitată la spectacole datorită aspectului fizic şi nu pentru că ar şti să cânte. Artista, cunoscută mai mult pentru mărimea pieptului, a ajuns la spectacol cu întârziere, provocând emoţii organizatorilor. După ce şi-a făcut apariţia, înainte de a urca pe scenă, artista a aruncat guma de mestecat din gură, şi puloverul de pe ea, rămânând doar într-o rochiţă de culoare neagră, foarte scurtă. Pentru a mai umple scena, având în vedere că a venit fără dansatori, "diva" a invitat din public tineri, băieţi şi fete, pentru a dansa alături de ea. Nicoleta Luciu a fost aplaudată de publicul sucevean pentru mişcările provocatoare, evidenţiate alături de doi puşti "culeşi" din public. Cireaşa de pe tort a fost însă mesajul artistei către fetele din public. "Să vă arăt ce trebuie să facem noi fetele: să-i înnebunim pe băieţi", a spus Luciu.
D.J. Fred Acler, din Suedia, invitat special la "Ziua Europei"
Spectacolul s-a mutat apoi în clubul "Arena", unde invitatul special al serii a fost D.J Fred Acler, din Suedia. Alături de cei mai buni D.J suceveni, invitatul suedez a făcut o demonstraţie de profesionalism într-un gen muzical în care la noi se parcurg paşi timizi. Seara s-a încheiat cu un minunat foc de artificii.
![]()
Anul 2009
Saptamana Europeana a Tineretului edit...
Centru de zi pentru persoanele cu hand...
Campania de ajutorare Sprijin pentru s...
"ÎNFIINŢAREA DE ATELIERE PROTEJAT...
"SI TU POTI FI ALATURI DE NOI"...
Festivalul de teatru pentru tineret si...
Vara asta vine odata cu Ziua Copilului...
De 2 ori mai tanar de 2 mai - Ziua Tin...
Oportunitati pentru reintegrare...
O raza de speranta pentru Oana si Ervi...
Anul 2008
Oferta de petrecere a timpului liber p...
Bobocii "numarati" cu bucurie intr-o...
Concursuri cu premii si sute de cadour...
"Interculturalitate gastronomică"...
Festivalul de Teatru "Bucovina" ş...
Tot ce are mai frumos sufletul ucraine...
Manual de prietenie, tradus în ruse...
Cupa Interetnică, a V-a ediţ...
De Dragobete, iubim româneşte...
Fundaţia ANA lansează o "pro...
La Cupa Crai nou" atletismul sucevean...
Anul 2007
Daruri pentru copiii nevoiaşi, of...
Hara a cântat la Topurile "Monitorul 2...
5000 de cadouri împărţite în...
Moş Crăciun, la deschiderea ...
A IV-a ediţie a Top Continental...
"Noaptea cea mai lungă" cu forma&...
Cele mai importante matrice ale Bucovi...
Unitatea în diversitate caracteristi...
Douγ actriţe şi o sutγ de posibili act...
Saptamana Europeana a Tineretului 2007...
Festivalul de Film scurt si Fotografie...
Fundaţia de Caritate şi Într...
Ro-mania şi DOr au făcut B...
Aproape 1.000 de copiii, prezenţi...
Spectacol şi sute de cadouri pent...
Peste 50 de copii au primit daruri din...
Spectacol incendiar de Ziua Europei...
"Copiii lui Paţaichin surpriza...
Prima ediţie a Festivalului de Te...
Biliard între Poliţie şi Pre...
De Dragobete, să iubim române#...
Anul 2006
Elevii suceveni luptă pentru Euro...
Suceava model de convieţuire in...
Kin-ball, sportul care a făcut fu...
"Suceviţa 400 sub sceptrul Movile...
Sute de copii suceveni şi-au serb...
Fundaţia de Caritate şi Într...
La Suceviţa Din nou sub semnul M...
În perioada 30 octombrie-5 noiembrie, ...
Fotbal şi baschet la Săpt...
Pentru prima dată, Glasul de toa...
Diplome acordate de Fundatia Ana pe 20...
5.000 de cadouri vor fi împrţite ...
Vineri a fost inaugurat orăş...
Peste 2.500 de cadouri împărţ...
Anul 2005
Vara asta vine odata cu ziua copilu...
Ada Milea, de meserie bezmetician...
Mii de suceveni au primit cadou de ...
Spectacolul de caritate "Campionii ...
Gabriel Bucevschi a strîns banii ne...
O seară în marea familie bucov...
Municipiul Suceava, capitala sportu...
Interviu cu Nelu Todireanu, presedi...
Tinerii suceveni şi ucraineni ...
Prima ediţie a Tîrgului Comuni...
În perioada 3-4 septembrie,"Tîrgul ...
Zilele Sucevei au debutat ieri în p...
Tinerii români şi ucraineni în...
Expoziţie de caricatură a...
Sute de copii au cîntat şi au ...
Cei mai cei" la prima ediţie ...
Anul 2004
Peste 1,2 miliarde de lei donate fa...
Bucovina spatiu intercultural...
Trei organizatii de tineret din Suc...
Weekend încărcat cu competi...
De Sfîntul Nicolae", La Caminul de...
De Sfîntul Nicolae", la Caminul de...
Mos Nicolae a venit la copiii inter...
Mos Craciun a oferit cadouri copiil...
Sute de copii au cîntat şi au...
Anul 2003
Mos Craciun a venit în toate cele tr...
Mosul a bucurat si copiii din satul ...