suceava


prima pagina › 2009 › Săptămâna Europeană a Tineretului, ediţia a XI-a

 

 

 

Săptăm˘na Europeană a Tineretului, ediţia a XI-a


Manifestările organizate anul acesta ®n cadrul celei de-a XI-a ediţii a “Săptăm˘nii Europene a Tineretului” s-au deschis cu o competiţie sportivă, “Cupa Săptăm˘nii Tineretului la fotbal”, la care au participat echipe formate din voluntari, reprezent˘nd mai multe ONG-uri pentru tineret (“Promotorii Bucovinei”, “Youth Can Do It”, Fundaţia “Ana”, Asociaţia “Juventus”, Asociaţia “Sportul pentru Toţi”) şi reprezentanţi ai unor instituţii publice (Direcţia pentru Tineret, Direcţia pentru Sport).

Žn urma ®ntrecerii, pe podium s-au regăsit: Locul I – “Promotorii Bucovinei”, locul II – Fundaţia „Ana”, locul III – “Youth Can Do It”.
Celelalte echipe participante au promis că vor intra ®n „cantonament permanent” şi se vor pregăti exemplar pentru a participa cu succes la viitoarea ediţie a competiţiei.
O altă etapă a “Săptăm˘nii Europene a Tineretului” a avut loc ®n sala de şedinţe “Ci-prian Porumbescu” din sediul Consiliului Judeţean Suceava, unde şi-au dat ®nt˘lnire ONG-uri de tineret, cadre didactice, reprezentanţi ai mass-media, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene. “Un c˘ştig devenit tradiţional a fost considerat ®nfiinţarea unor ONG-uri de tineret ®n Siret, Fălticeni, Suceava, organizaţii care au avut oportunitatea de a cunoaşte şi de a fi cunoscute de către potenţialii parteneri”, ne-a spus Cornel Grosar, preşedintele Asociaţiei “Juventus”.
Au fost organizate şi două seminarii, intitulate “Exodul tinerilor – o soluţie?” şi “Valori sucevene – valori europene”, ®n urma cărora organizatorii au constatat “necesitatea abordării periodice şi a altor subiecte de larg interes pentru tineri: «Şcoala – un rău necesar?», «Voluntariatul», «Ce face statul pentru tineri?», «Şansa tinerilor de a promova ®n societate» ş.a., rezultate din „brainstormingul ad-hoc”, după cum ne-a spus Cornel Grosar. La cele două seminarii a luat parte şi un invitat special din Ucraina, “expert ®n proiecte transfrontaliere”, Serghei Hagman.

Pizza Party

Şirul manifestărilor a continuat joi seară, ®n sala mare a restaurantului “Total Chagall”, unde s-a desfăşurat “Pizza Party”. La fel ca şi anul trecut, au participat reprezentanţi ai unor instituţii publice, precum Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, ai Consiliului Local şi Consiliului Judeţean Suceava.
Cei prezenţi au fost ®mpărţiţi ®n echipe de c˘te 5 sau 6 şi provocaţi să gătească celebra m˘ncare italiană, dar nu oricum, ci respect˘nd diverse teme, ca de exemplu: “Integrarea tinerilor cu dizabilităţi ®n UE”, “Studenţi ®n UE”, “Soluţia crizei economice” ş.a. Pentru aceasta, concurenţii au avut la dispoziţie toate ingredientele necesare.
Cum era de aşteptat, participanţii au reuşit să ®mbine utilul cu plăcutul. Cei mai tineri s-au distrat, dar au şi ®nvăţat astfel c˘te ceva despre comunicare, av˘nd ®n vedere că au fost nevoiţi să şi explice cum au ornat pizza, ®n aşa fel ®nc˘t să respecte tema impusă, precum şi ce anume presupune munca ®n echipă.
Chiar dacă “Pizza Party” a fost o competiţie, nu putem să vorbim despre ®nvinşi, pentru că, ®n opinia subsemnatei, toţi participanţii s-au dovedit a fi ®nvingători…PROIECTUL A FOST FINANTAT DE CONSILIUL JUDETEAN SUCEAVA SI DIRECTIA JUDETEANA PENTRU TINERET SUCEAVA.

 

dot