prima pagina › 2010 › Peste 1.200 de cadouri au fost impartite copiilor din cartierul Itcani
Peste 1.200 de cadouri au fost impartite copiilor din cartierul Itcani

Caravana lui Mos Craciun, cu cadourile pregatite de Primaria Suceava, a ajuns ieri si in cartierul Itcani, in parcul situat vizavi de Gara de Nord.
Desi numarul copiilor prezenti nu a fost mai mare de 500, peste 1.200 de cadouri au fost impartite in total, pentru ca cei mai multi dintre ei au urcat pe scena si de doua trei ori, pentru a primi cat mai multe pachete.
La fel ca si in Obcini, cadourile au fost impartite de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu ajutorul deputatului Sanda-Maria Ardeleanu, care a venit cu propriile pachete cu surprize pentru copii. La aceasta actiune s-a alaturat si Fundatia Ana, care a contribuit cu aproximativ 200 de cadouri.
Cum aglomeratia era destul de mare si multimea se imbulzea sa ajunga pe scena, a fost necesara prezenta fortelor de ordine, care au format un cordon uman, lasand copiii sa treaca printr-un culoar spre zona de impartire a cadourilor.
Micutii nu s-au lasat rugati sa il colinde pe Mos Craciun, ci din proprie initiativa urcau pe scena sa spuna poezii si sa cante pentru multimea adunata in parc.
Astazi, la ora 17.00, caravana cu cadouri de Mos Craciun va ajunge in cel mai mare cartier al Sucevei, in Burdujeni, pe terenul de langa biserica Sf. Andrei.
Pentru actiunea de impartire a cadourilor de Craciun municipalitatea suceveana a pregatit peste 5.000 de pachete cu dulciuri, fructe si rechizite.
![]()
Anul 2009
Saptamana Europeana a Tineretului edit...
Centru de zi pentru persoanele cu hand...
Campania de ajutorare Sprijin pentru s...
"ÎNFIINŢAREA DE ATELIERE PROTEJAT...
"SI TU POTI FI ALATURI DE NOI"...
Festivalul de teatru pentru tineret si...
Vara asta vine odata cu Ziua Copilului...
De 2 ori mai tanar de 2 mai - Ziua Tin...
Oportunitati pentru reintegrare...
O raza de speranta pentru Oana si Ervi...
Anul 2008
Oferta de petrecere a timpului liber p...
Bobocii "numarati" cu bucurie intr-o...
Concursuri cu premii si sute de cadour...
"Interculturalitate gastronomică"...
Festivalul de Teatru "Bucovina" ş...
Tot ce are mai frumos sufletul ucraine...
Manual de prietenie, tradus în ruse...
Cupa Interetnică, a V-a ediţ...
De Dragobete, iubim româneşte...
Fundaţia ANA lansează o "pro...
La Cupa Crai nou" atletismul sucevean...
Anul 2007
Daruri pentru copiii nevoiaşi, of...
Hara a cântat la Topurile "Monitorul 2...
5000 de cadouri împărţite în...
Moş Crăciun, la deschiderea ...
A IV-a ediţie a Top Continental...
"Noaptea cea mai lungă" cu forma&...
Cele mai importante matrice ale Bucovi...
Unitatea în diversitate caracteristi...
Douγ actriţe şi o sutγ de posibili act...
Saptamana Europeana a Tineretului 2007...
Festivalul de Film scurt si Fotografie...
Fundaţia de Caritate şi Într...
Ro-mania şi DOr au făcut B...
Aproape 1.000 de copiii, prezenţi...
Spectacol şi sute de cadouri pent...
Peste 50 de copii au primit daruri din...
Spectacol incendiar de Ziua Europei...
"Copiii lui Paţaichin surpriza...
Prima ediţie a Festivalului de Te...
Biliard între Poliţie şi Pre...
De Dragobete, să iubim române#...
Anul 2006
Elevii suceveni luptă pentru Euro...
Suceava model de convieţuire in...
Kin-ball, sportul care a făcut fu...
"Suceviţa 400 sub sceptrul Movile...
Sute de copii suceveni şi-au serb...
Fundaţia de Caritate şi Într...
La Suceviţa Din nou sub semnul M...
În perioada 30 octombrie-5 noiembrie, ...
Fotbal şi baschet la Săpt...
Pentru prima dată, Glasul de toa...
Diplome acordate de Fundatia Ana pe 20...
5.000 de cadouri vor fi împrţite ...
Vineri a fost inaugurat orăş...
Peste 2.500 de cadouri împărţ...
Anul 2005
Vara asta vine odata cu ziua copilu...
Ada Milea, de meserie bezmetician...
Mii de suceveni au primit cadou de ...
Spectacolul de caritate "Campionii ...
Gabriel Bucevschi a strîns banii ne...
O seară în marea familie bucov...
Municipiul Suceava, capitala sportu...
Interviu cu Nelu Todireanu, presedi...
Tinerii suceveni şi ucraineni ...
Prima ediţie a Tîrgului Comuni...
În perioada 3-4 septembrie,"Tîrgul ...
Zilele Sucevei au debutat ieri în p...
Tinerii români şi ucraineni în...
Expoziţie de caricatură a...
Sute de copii au cîntat şi au ...
Cei mai cei" la prima ediţie ...
Anul 2004
Peste 1,2 miliarde de lei donate fa...
Bucovina spatiu intercultural...
Trei organizatii de tineret din Suc...
Weekend încărcat cu competi...
De Sfîntul Nicolae", La Caminul de...
De Sfîntul Nicolae", la Caminul de...
Mos Nicolae a venit la copiii inter...
Mos Craciun a oferit cadouri copiil...
Sute de copii au cîntat şi au...
Anul 2003
Mos Craciun a venit în toate cele tr...
Mosul a bucurat si copiii din satul ...